Lansare de carte: Marius Turda, “Ideea de superioritate națională în Imperiul Austro-Ungar, 1880 – 1918”, trad. Attila Varga

În data de 26 octombrie, începând cu ora 18:00, Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca va găzdui în sala Mușlea, lansarea cărții profesorului Marius Turda, de la Universitatea Oxford Brookes, Ideea de superioritate națională în Imperiul Austro-Ungar, 1880 – 1918, eveniment la care vor mai participa, alături de autor și Sorin Antohi, profesorul Sorin Mitu din cadrul Universității “Babeș–Bolyai”, CS II Atilla Varga de la Academia Română și conferențiar universitar doctor Valentin Orga din partea Editurii Argonaut.

Cartea de față apare la Cluj sub egida Institutului de Istorie “George Barițiu”, la Editura Agronaut, iar campania de lansare a fost sprijinită de Universitatea “Babeș-Bolyai” și de Asociația Studențească PhiloHistoRiSs, fiind oferită pentru prima dată varianta în limba română, sub traducerea domnului Attila Varga, a lucrării intitulate, The Idea of National Superiority in Central Europe, 1880 – 1918, apărută în 2005.

Cele patru capitole ale volumului urmăresc perioada tranziției între 1880 și 1918, de la rasă ca și noțiune taxonomică (este evidențiată maniera în care anumite teorii naționaliste au folosit discurcuri rasiale), la accentul pe chestiunea identității su superiorității naționale. Meritul lui Marius Turda este acela de a reuși să transfere către public o analiză calitativă a ideei de superioritate națională, cercetarea sa reprezentând o contribuție însemnată adusă în domeniul studierii unuia dintre cele mai importante evenimente ale istoriei moderne ale Europei, și anume destrămarea Imperiului Austro-Ungar.

14632635_1056053781110467_1916455682_o

Advertisements

Haideţi să facem istorie împreună!

Începem un nou an universitar cu planuri mari. Le putem implini doar alaturi de voi!
Daca ai spirit de echipă, dorești să te implici în proiecte, să-ți dinamizezi viața studențească la istorie, vino în ASPH!
Trimite-ne CV-ul tău, până în 16 octombrie, pe adresa philohistoriss@gmail.com sau într-un mesaj privat pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/philohistoriss !

12049627_1680889072148910_3067899433293793634_n

 

 

Spune povestea locului tău – Ediția a II-a

Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, alături de Asociația Studențească PhiloHistorRiSs organizează în perioada 13-14 mai 2016 la Facultatea de Istorie și Filosofie, în Cluj-Napoca, Ediția a II-a a Concursului „Spune povestea locului tău”, dedicat liceenilor din județele: Cluj, Alba, Mureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Satu Mare.
Concursul „Spune povestea locului tău” își propune diseminarea subiectelor ce aparțin disciplinei istoriei și istoriei locale, precum şi dezvoltarea perspectivelor de cercetare în acest domeniu, în rândul liceenilor.
Vă aşteptăm cu drag!

12722025_10204179984618587_1838776850_n

Regulamentul Concursului

Workshop – Sfaturi pentru sesiune

Pentru că se apropie sesiunea, ne-am gandit să venim în ajutorul colegilor din anii mai mici. Aşadar, dacă eşti nerăbdător, îngrijorat, curios despre ceea ce înseamnă prima sesiune a studenţiei, te aşteptăm miercuri, 13 ianuarie de la ora 18.00 în Aula Ferdinand (str. Napoca, nr. 11), unde vom răspunde tuturor întrebărilor şi vom încerca să oferim sfaturi utile!

Te aşteptăm!